Un incendiu puternic a izbucnit aseară la frontiera moldo-română în apropierea satului Frăsinești, Ungheni. Potrivit pompierilor focul a mistuit circa 10 hectare de vegetație uscată.

În imaginile surprinse la locul incendiului se vede ca flăcările au acoperit o porțiune destul de mare de vegetație uscată. Un echipaj de pompieri, mai mulți polițiști de frontieră, dar și aproximativ 30 de localnici au intervenit și au luptat cu flăcările mai bine de două ore. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. 

Acum specialiștii urmează să stabilească din ce  cauză s-a produs incendiul. Moldova se află sub cod galben de pericol excepțional de incendiu până pe 30 august.