Incendiul de la Spitalul Clinic al Ministerului Sanatatii ar fi pornit de la un scurtcircuit. Flacarile au aparut de la o priza, iar apoi s-au extins in toata incaperea. Desi spatiul a fost distrus, obiecte scumpe nu erau acolo. Valoarea pagubelor urmeaza sa fie estimata, iar ministerul sanatatii sustine ca totul va fi reparat in curand.

Medicii din sectia de chirurgie au inteles ca ceva nu este in regula, dupa ce au simtit miros de fum, care venea din una din salile de operatii. Acestia au alertat administratia, iar apoi salvatorii. 

Flacarile au pornit de la o priza, iar potrivit unei versiuni preliminare de vina ar fi un scurtcircuit. Totusi, salvatorii urmeaza sa stabileasca cauza exacta a incendiului. Pacientii au fost evacuati la timp asa ca nimeni nu a avut de suferit. Nu au fost atinse nici aparatele. 

Suada KARKOUKI, REPORTER PROTV: “Desi ieri s-a anuntat ca dulapul de sterilizare a fost distrus in urma incendiului, medicii sustin ca acesta nu a patit nimic si, din fericire, nu a fost atins de flcari. Cel mai mult au avut de suferit peretii, care au ramas negri de fum, geamul, dar si o parte din mobilier.“

Seful sectiei de chirurgie, acolo unde au izbucnit flacarile, a spus ca masurile antiincendiare sunt respectate. 

Deocamdata nu a fost stabilita valoarea totala a daunelor, insa Ministerul Sanatatii a anuntat ca sala urmeaza sa fie reparata si in curand ea va fi functionala. 

Flacarile au izbucnit ieri, in jurul orei 14. Ajunsi la fata locului, pompierii au reusit sa stinga incendiul in mai putin de 20 de minute.