Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că, începând cu 9 ianuarie 2026, încep plățile compensațiilor pentru încălzire aferente lunii decembrie. Transferurile vor fi efectuate pe cardurile bancare ale beneficiarilor, iar începând cu 12 ianuarie acestea vor putea fi ridicate și de la oficiile poștale din întreaga țară, prezentând actul de identitate.

Pentru luna decembrie, compensațiile vor ajunge la 618.339 de gospodării, reprezentând aproximativ 1.240.000 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere de 12.801 gospodării față de luna noiembrie. Cele mai multe ajutoare sunt acordate pentru combustibili solizi (291.431 gospodării), urmate de gaze naturale (173.379), energie termică (108.812) și energie electrică (44.717). Aproximativ 53% dintre gospodăriile eligibile vor primi compensații maxime.

„Guvernul continuă să fie alături de oameni, completând măsurile de sprijin social cu programe care ajută gospodăriile să consume energie mai eficient și să fie mai puțin vulnerabile în viitor”, a declarat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Programul „Ajutor la contor” vizează sprijinirea gospodăriilor vulnerabile, inclusiv pensionari, persoane cu dizabilități, tineri și copii, pentru care acest suport este indispensabil în perioada rece a anului. Printre beneficiari se numără 403.762 pensionari, 350.167 copii și tineri, 23.506 persoane cu dizabilități și 11.912 șomeri.

Eligibilitatea pentru compensații și valoarea acestora sunt determinate prin sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică”, care analizează date din peste 11 baze de date și sisteme informaționale ale statului.