Începând de mâine dimineața și până pe 10 mai traficul rutier va fi suspendat în Piața Marii Adunarii Naționale în legătură cu concertul, care va fi organizat cu ocazia Zilei Europei. Astfel, troleibuzele și autobuzele vor ocoli centrul capitalei, fiind redirecționate pe străzile adiacente. În centrul deja au început pregătirile pentru evenimentele de 9 mai. A fost instalată scena și se amenajează viitorul orășel European.

Traficul va fi sistat în Piața Marii Adunarii Naționale începând de mâine, ora 10 dimineața și până vineri, 10 mai, ora 7 dimineața.  Modificările itinerarului transportului public pot fi găsite pe pagina protv.md dar și pe pagina primăriei capitalei.

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: „Pregătirile pentru evenimentul dedicat Zilei Europei au început încă de dimineata. În Piață Marii Adunări Naționale mai mulți muncitori au instalat scena și corturile. Traditional în centrul capitalei va fi amenajat Orășelul European, care va fi inaugurat mâine de la ora 12.00.”

Tot pe 9 mai începând cu ora 12, în pavilionul Guvernului, cetățenii vor putea discuta cu miniștrii, iar cei interesați vor putea să meargă și într-o excursie în clădirea executivului. Sunt programate și competiții pentru copii, cu premii simbolice. Iar seara va culmina cu un concert în Piața Marii Adunări Naționale printre artiști se numără Cristofor Aldea Teodorovici și orchestra, The Urs, Lupii lui Calancea și Calush Orchestra din Ucraina. Și primăria anunță că va organiza mai multe evenimente pe 9 mai. Începând cu ora 11, la Complexul Memorial Eternitate vor avea loc expoziții de pictură și un concert, unde vor evolua Adrian Ursu, Brio Sonoris, Formația Millenium și alții. Iar socialiști, foștii colegi de partid ai primarului capitalei, spun că vor organiza un marș până la memorialul Eternitate.