Deputatii au aprobat initiativa privind reducerea generarii de deseuri in Republica Moldova. Proiectul votat propune modificari la legea privind protectia mediului inconjurator si legea privind deseurile.
Scopul PROIECTULUI consta in precizarea unor terminologii si reglementari stipulate de principalele acte legislative care reglementeaza deseurile. Totodata, acesta concretizeaza proprietatile deseurilor periculoase.
Modificarile la legea privind deseurile se refera la excluderea interzicerii de incinerare a anvelopelor uzate, ceea ce va permite largirea utilizarii operatiunilor de valorificare a deseurilor. De asemenea, va contribui la gestionarea acestora prin valorificare materiala sau energetica.
In conformitate cu Documentele directoare privind cele mai bune tehnici disponibile si cele mai bune practici de mediu, adoptate in cadrul Conventiei de la Stockholm privind poluantii organici persistenti la care Republica Moldova este parte, anvelopele uzate prezinta un combustibil acceptabil pentru incinerare, de exemplu, in cuptoarele de ciment, se mentioneaza in nota informativa a documentului.
In cadrul sedintei plenare, vicepresedinta Comisiei mediu si dezvoltare regionala, Ina Coseru, a mentionat: “Trebuie sa preluam practica altor tari, care aplica elementele economiei circulare si implementeaza solutii care le permit sa nu depoziteze la groapa de gunoi deseurile generate – un lucru periculos pentru sanatate”.
Proiectul mai prevede cerinte de gestionare a deseurilor periculoase, rezultate din activitatea medicala si stabileste interdictii pentru incinerarea si coincinerarea deseurilor periculoase, cu exceptia cazurilor cand exista un pericol iminent pentru sanatate si mediu.


