Primul festival live cu instrumente alimentate de la soare a avut loc astazi la Chisinau. Astfel s-a incheiat saptamana europeana a energiei durabile. Pe langa muzica buna, vizitatorii festivalului au facut cozi la standurile cu inovatii si au vazut cum arata si functioneaza instalatiile pe baza de vant si soare.
Pe fundalul melodiilor cantate de trupe autohtone, care au folosit pentru instrumente doar surse de energie regenerabila, moldovenii au demonstrat in ce mod pot obtine si folosi energie din surse alternative.
Una dintre inovatiile care au adunat mai multi curiosi a fost a unui elev de 13 ani din Sangerei. Catalin Betivu a mesterit o turbina eoliana cu care produce curent electric.
Catalin BETIVU: “La iazul tatalui meu bat vanturi foarte puternice, iar pentru iluminarea vagonetei pentru paznici erau necesari 5 litri de motorina pentru un felinar letuciaia misi.”
Baiatul spune ca a construit instalatia in doar 2 saptamani, iar acum economiseste cateva sute de lei lunar.
Catalin BETIVU: “A fost construita dintr-un butoi de 200 de litri, o baza de bicicleta si o curea de transmisie care rotesc generatorul cu putere de 12 volti. Ele incarcat acumulatorul si de acolo porneste energia la lampile led care ilumineaza in totalitate vagonul.”
Printre inventiile prezentate se numara si ceasuri cu apa, lanterne mecanice, dar si acumulatoare pentru telefonul mobil.
“Avem ceasuri care lucreaza pe baza de apa, este nevoie doar sa schimbati apa odata la 2 saptamani si atat. Costa 200 de lei. Avem baterie solara care lucreaza ca un acumulator, aici se poate de incarcat telefonul, aparatul foto.”
Vizitatorii au facut cozi la unele standuri. Acest barbat a venit de la Ungheni ca sa-si caute un panou fotovoltaic, intrucat stie ca astfel va cheltui mai putini bani pentru energia electrica.
“Ma intereseaza cum as putea sa-mi fac si eu acasa o socoteala de asta ca sa nu platesc pentru lumina. Platesc 300 de lei pe luna pentru lumina. Punem acolo vre-o 2-3 oameni din mahala si o sa ne coaste mai ieftin. Dam odata cat dam dar pe urma.”
Intr-un alt capat al parcului, iubitorii de raliuri faceau tururi cu vehicole ce consuma energie solara in loc de benzina si motorina.
Si copiii au avut ocupatie. Unii au desenat, iar altii au mesterit lucruri manuale din produse reciclabile. Micutii au invatat si cum sa economiseasca lumina sau apa.
“Sting lumina la timp”
“Dar de ce noua ne trebuie sa economisim lumina sau apa? Pentru ca se vor termina odata.”
Incepand cu anul 2010, in Republica Moldova au inceput sa fie promovate intens beneficiile energiei regenerabile, fiind creata, in cadrul Ministerului Economiei, Agentia de Eficienta Energetica.
Cu sprijinul partenerilor externi, Guvernul si-a propus ca pâna în anul 2020 sa mareasca ponderea energiei alternativa pana la 20 la suta din consumul total de energie.
Agentii economici care vor sa foloseasca in activitate panouri fotovoltaice, instalatii eoliene sau alte sisteme de obtinere a energiei ecologice, pot beneficia de subventii.

