Interlopul Iurie Radulov, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă, 11 tentative de omor și eliberat condiționat din penitenciar, a încercat să plece în Federația Rusă, după ce a părăsit teritoriul Republicii Moldova în luna martie, dar nu a reușit și urmează să fie extrădat în Reublica Moldova. Despre asta a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, invitatul de astăzi a emisiunii În Profunzime. Totuși, Cernăuțeanu nu a divulgat statul în care se află acum Radulov, din motiv că acest lucru ar putea crea dificultăți în procesul de extrădare.

Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „La ziua de astăzi, persoana respectivă a fost localizată și noi cunoaștem locul aflării acestei persoane. Această persoană a intenționat să plece spre Federația Rusă, ceea ce nu i-a reușit, a rămas în continuare în statul respectiv.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „În Turcia probabil?”

Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Nu vreau să comunic din considerentul că aceasta va crea piedici în procesul nostru de asigurare a extrădării pentru noi. Știm că cetățenii își doresc să afle cât mai multe informații, dar oricare informație care apare în spațiul public cumva îngreunează alte procese care se demarează în ativitatea noastră. Bine, acest cetățean a dorit să-și revendice o a doua cetățenie de unde cumva, cândva a provenit, nu i-a reușit nici acolo.”

De asemenea, Cernăuțean a comunicat că cunoaște multe informații despre Iurie Radulov, dar nu le poate face publice pentru a nu îngreuna anumite procese.

Luna trecută, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat că acesta a fost găsit, însă a refuzat să spună dacă este reținut și în ce țară se află. 

În luna aprilie curent, Curtea de Apel de Nord a decis că interlopul Iurie Radulov, condamnat pe viață pentru infracțiuni deosebit de grave, trebuie să se întoarcă după gratii. Mai exact, instanța a anulat decizia prin care acesta a fost eliberat înainte de termen. Pe 16 martie acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat din închisoare.

Iurie Radulov, alias Babior a devenit cunoscut în lumea interlopă în anii 90. El a fost capul uneia dintre cele mai sângeroase grupări de killeri din Moldova.

Gruparea condusă de Radulov avea la activ zeci de omoruri, printre victime fiind oameni de afaceri și lideri interlopi. În anii 2000, investigațiile au arătat că membrii grupului au comis în regiunea transnistreană patru asasinate și șase tentative de omor. Radulov, împreună cu alți membri ai grupării sale, au fugit din țară și au fost dați în căutare internațională. Radulov a fost reținut în Bulgaria și predat Chișinăului. El a fost condamnat pentru 10 omoruri și 11 tentative de omor.