Patru tineri din Criuleni și Dubăsari cu vârste cuprinse între 25 și 27 de ani sunt cercetați penal pentru furtul a șase automobile de model Range Rover din Belgia. Prejudiciul este estimat la aproximativ 16 milioane de lei, iar în urma perchezițiilor la domiciile acestora, procurorii au ridicat o armă de foc, un automobil BMW și documente suspectate că ar fi false.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, perchezițiile au fost desfășurate la domiciliile celor patru bărbați. Pe lângă arma de foc și un automobil de  model BMW, autoritățile au ridicat permise de conducere din Polonia și Italia, care ar prezenta semne de falsificare, documente de expulzare din Germania și mai multe telefoane mobile.

Doi suspecți, dați în urmărire internațională

Unul dintre tineri a mai fost cercetat pentru fals în acte și conducerea automobilului în stare de ebrietate, iar un altul a fost vizat într-un dosar al autorităților din Ungaria pentru transportarea ilegală a 14 cetățeni sirieni.

În același timp, pe numele a doi dintre cei patru au fost emise mandate internaționale de arestare, aceștia fiind căutați de autorități.

Două dintre mașinile furate, recuperate

Autoritățile belgiene au recuperat deja două dintre cele șase automobile furate. Urmărirea penală continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea celorlalte mașini.