Acces interzis, dar numai oficial. Desi primarul Ion Ceban a anuntat ca in weekend, nimeni nu are voie sa intre in cimitirele de pe tot teritoriul municipiului Chisinau, la Durlesti, portile erau deschise, iar locuitorii au venit sa-si pomeneasca raposatii. In schimb, la Sfantul Lazar echipaje de politie au stat de dimineata ca picior de om sa nu calce pe acolo.
Dupa ce au ascultat slujba de pomenire, oamenii au avut acces liber pe teritoriul cimitirului. Aceasta femeie ne-a spus ca a aflat de ieri ca cimitirele vor fi inchise, dar a tinut, totusi, sa vina. Ea spune ca nu ii este frica de coronavirus.
“Pe mine asta nu ma infricoseaza, masca am pus-o de forma, este o isterie creata intentionat. Nu exista o continuitate in ceea ce se face, azi asa, maine asa. Aseara am ascultat radioul si am auzit ca s-a interzis, chiar ieri a fost slujba la biserica in partea cealalta, am fost si acolo pentru ca avem parinti, bunei.”
Iar Vasile Rosca a venit singur la cimitir. Barbatul sustine ca nu stia de restrictii, asa ca a adus niste pomene.
Vasile ROSCA: “E interzis, eu nu am stiut. Auzisem ca cate unul sa vina la mormant. Am numai niste cozonaci. E gol, dar le ducem acasa. Am dat pomelnicul la biserica, ca sa-i pomeneasca parintele pe toti cei raposati.”
Intre timp, pe strada Doina din capitala politistii au stat inca de dimineata pentru ca oamenii sa nu aiba acces la cimitirul “Sfantul Lazar”.
Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV: “Un echipaj al politiei sta chiar aici, pe strada Doina, interzicand accesul masinilor. Iar alti agenti de patrulare se afla dincolo de ultima poarta a cimitirului. Asadar, nimeni nu poate sa ajunga la morminte.”
Si la intrare situatia era monitorizata de politisti si carabinieri. Consilierul lui Ion Ceban ne-a spus ca primarii localitatilor din suburbie au fost informati sa inchida cimitirele.
Tudor GIRBU, CONSILIERUL PRIMARULUI GENERAL: “Noi am discutat cu ei si le-am indicat lucrul respectiv, sa nu admita. Daca nu a luat asemenea decizii, mie imi pare foarte rau. Noi monitorizam, dar nu putem sa stam ca paznicii la fiecare om.”
Decizia de a nu permite oamenilor sa intre in cimitirele din municipiul Chisinau a fost luata ieri de comisia extraordinara de sanatate publica municipala. Primarul Ion Ceban a facut anuntul pe Facebook la ora 9.30 cand la morminte erau deja o multime de oameni, iar altii continuau sa vina. Polistii pusi de paza la ora 10.00 nu au reusit sa-i impiedice pe toti sa intre. Autoritatile, care au anuntat ca nu amana Pastele Blajinilor in acest an, i-au indemnat pe oameni sa stea acasa. Nu la fel a procedat Igor Dodon.
MESAJUL LUI IGOR DODON: “De aceea, ii indemn pe cei care aleg sa mearga la cimitir in acest weekend, sa respecte toate normele de siguranta. Sa mentina distantarea sociala, sa poarte manusi si masti unde e cazul.”
Presedintele doar i-a indemnat pe cei care merg la morminte sa respecte regulile de protectie, sa poarte manusi si masti, lucru pe care el insa nu il face la nicio aparitie publica. Nu a purtat masca nici ieri, cand Mitropolitul si mai multi preoti au mers la Sadova, in satul sau de bastina la 600 de la fondare, ceremonie la care s-au adunat si mai multi localnici.

