Guvernul Republicii Moldova, în colaborare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), va sprijini întreprinderile mici și mijlocii care doresc să investească în tehnologii eficiente energetic și soluții de energie regenerabilă. În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului de grant pentru implementarea Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”.

Proiectul prevede alocarea a 1,85 milioane de euro pentru cel puțin 24 de companii selectate, fiecare beneficiind de un grant de până la 1,5 milioane de lei (aproximativ 77 mii de euro), reprezentând până la 50% din costul total al investiției. Bugetul total al proiectului va ajunge la 3,68 milioane de euro, din care 1,85 milioane de euro reprezintă grantul acordat de GIZ, iar 1,83 milioane de euro – contribuția antreprenorilor.

Prin aceste investiții, întreprinderile mici și mijlocii vor avea posibilitatea să-și modernizeze tehnologiile, să eficientizeze procesele interne și să reducă costurile energetice, contribuind astfel la creșterea productivității și competitivității pe piață.

Perioada de implementare a proiectului este 1 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026, iar beneficiarii vor fi selectați în baza unor criterii transparente și orientate spre impactul investițiilor asupra eficienței energetice și sustenabilității afacerilor.