Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri ca Romania este determinata sa sprijine drumul european al Republicii Moldova.

"Puteti sa contati pe noi, suntem aproape, suntem hotarati sa va sprijinim in drumul pe care Republica Moldova l-a inceput de cativa ani — drumul european", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la conferinta comuna cu presedintele Nicolae Timofti, scrie agerpres.

El a subliniat ca este nevoie de mult mai multe proiecte economice desfasurate intre Romania si Republica Moldova, dand exemplul gazoductului.

"În aceasta idee, cred ca Guvernele noastre vor gasi oportunitati de colaborare si de promovare comuna a unor proiecte economice viabile, fezabile si în beneficiul statelor noastre", a declarat presedintele Iohannis.

Seful statului român a afirmat ca situatia din Republica Moldova este una complicata, însa s-a declarat optimist.

"Noi, România, declaram de mult timp ca suntem alaturi de Moldova si acest lucru noi doi îl credem. Pe de alta parte, este evident ca sprijinul pe care dorim sa-l dam Republicii Moldova, în special în privinta finantelor, este vorba de un împrumut rambursabil si un ajutor umanitar nerambursabil, trebuie sa vina în situatia în care si noi constatam progrese în ce priveste abordarea publica din Republica Moldova", a spus Iohannis.

El a precizat ca unele dintre conditii sunt deja puse în practica si ca omologul sau moldovean l-a asigurat ca Parlamentul Republicii Moldova este pregatit sa sprijine noul Guvern, pentru a îndeplini conditiile la care s-a angajat.

Presedintele Nicolae Timofti a declarat miercuri, la Bucuresti, ca "Ii multumesc presedintelui Iohannis pentru atmosfera cordiala. Relatia speciala si privilegiata dintre Romania si Republica Moldova favorizeaza numeroase proiecte - multe sunt in desfasurare, altele urmeaza. Criza de la Chisinau nu a afectat dialogul politic intre cele doua maluri ale Prutului. Dimpotriva, greutatile prin care trece Republica Moldova ne-au apropiat si mai mult. Sprijinul pe care Romania ni-l ofera in mai multe domenii este de necontestat.Sunt riscuri politice, geopolitice si economice pe care le-am abordat astazi. Evitarea lor ar plasa Republica Moldova intr-un spatiu european de stabilitate. Suntem uniti prin sange, istorie si spirit. Probabil este ultima vizita in cariera mea de presedinte al Republicii Moldova. Ma simt ca acasa si in Romania si in Moldova.", scrie hotnews.ro

*poza dantomzei.ro