Ion Andronache, complicele fostului primar de la Boldurești, care l-ar fi ajutat să schimbe plăcuța de înmatriculare a mașinii cu care a lovit mortal băiatul de 14 ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis. După pronunțarea sentinței, acesta a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru PRO TV de către responsabilii de la IGP, care au menționat că Andronache a încercat să se eschiveze.
Potrivit instanței, prima parte de închisoare - 6 luni, Andronache urmează să le petreacă în penitenciar, iar un an și șase luni va fi suspendat condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.
În urma ședinței de judecată, avocatul acestuia a făcut unele declarații și a anunțat că acesta ar fi fost deja reținut.
„Pentru noi 6 luni este foarte mult", a mai adăugat aceasta.
Groaznicul accident în care a fost implicat primarul de la Boldurești a avut loc pe 19 februarie 2024.
Nicanor Ciochină a fost reținut la două zile de la producerea accidentului, după ce ar fi încercat să inducă în eroare ancheta.
Potrivit poliției, Ciochină ar fi schimbat plăcuța cu numărul de înmatriculare la o mașină asemănătoare cu cea cu care ar fi lovit adolescentul de 14 ani, dupa care ar fi înscenat un alt accident pentru a ascunde urmele.

