Serviciul Fiscal de Stat este una dintre cele mai puternice autoritati din Republica Moldova, ceea ce am demonstrat, prin rezultate concrete, in toti acesti ani. Fostul sef de la FISC vine cu un mesaj catre colegii si partenerii sai.
"Mesajul meu este adresat colegilor, fostilor colegi, partenerilor de dezvoltare, contribuabililor, reprezentantilor institutiilor media si tuturor prietenilor! În primul rând celor care au muncit, au trait, au suferit, s-au enervat si s-au bucurat alaturi de mine în perioada de dupa 17 mai 2013. Va multumesc, stimati colegi, pentru faptul ca m-ati creditat cu încredere si am promovat, împreuna, ideea de a schimba imaginea Serviciului Fiscal de Stat, dintr-o institutie de control în una prietenoasa mediului de afaceri, care sa le ofere contribuabililor cele mai bune servicii si oportunitati pentru minimizarea costurilor de administrare a activitatilor de business. Este important, consider, ca reformele de modernizare europeana a Fiscului sa fie continuate, cu eforturi proprii, dar si cu deschiderea si contributia substantiala a partenerilor de dezvoltare. În acest context, vreau sa le multumesc bunilor nostri prieteni, de la Agentia Fiscala Suedeza, care ne sunt alaturi deja al treilea an si ne acorda un suport extrem de pretios, precum vreau sa multumesc si Bancii Mondiale, Misiunii Fondului Monetar International, colegilor de la Ministerul Impozitelor al Republici Azerbaidjan, bunilor nostri prieteni de la ANAF (România) etc.
Cu ajutorul partenerilor de dezvoltare am început modernizarea europeana a Fiscului si mizez pe continuitatea acestor reforme, de care depinde nu doar eficientizarea autoritatii fiscale nationale si îmbunatatirea conditiilor de activitate pentru mediul de afaceri, dar si daca SFS va avea propriul sediu sau daca va fi dus la bun sfârsit Proiectul de reformare a Fiscului, care presupune, printre celelalte reforme importante, cresterea substantiala a salariilor angajatilor fiscali, acordarea de drepturi care sa le faciliteze activitatea, masuri suplimentare de securitate etc. De asemenea, vreau sa le multumesc reprezentantilor mediului de afaceri, care, într-o scurta perioada de timp, au salutat si au apreciat politicile noastre de conformare fiscala voluntara. Noi am oferit mediului de afaceri noi si noi servicii de calitate, inclusiv electronice, iar ei, foarte multi, au constientizat necesitatea onorarii, în masura deplina si în termene stabilite, a obligatiunilor fata de Buget, ceea ce ne-a permis sa depasim, în ultimii ani, pragul veniturilor estimate la Buget.
E o performanta comuna, stimati oameni de afaceri, si, multumind repetat contribuabililor onesti, îmi exprim speranta ca activitatea Fiscului va continua cu acelasi slogan – ”Functionarul Fiscal – în serviciul contribuabilului !” Am un îndemn si catre reprezentantii presei, care ne-au monitorizat, zi de zi, ne-au criticat, atunci când a fost cazul, dar care ne-au ajutat extrem de mult sa schimbam imaginea Fiscului, sa demonstram ca transparenta si dialogul sunt iminente pentru o buna activitate a oricarei institutii a statului. Dragi ziaristi, va marturisesc ca am un respect deosebit fata de profesionistii genului si vreau sa va spun ca, dincolo de sincopele pe care le mai admit unele redactii, cred în presa facuta temeinic, cu seriozitate, pasiune si talent, cred în puterea mass media de a schimba lucrurile în bine în Republica Moldova, prin informarea obiectiva si impartiala a cetatenilor.
Viitorului conducator al autoritatii fiscale nationale îi doresc succes si îl asigur ca va gasi în Serviciul Fiscal de Stat o institutie solida a Republicii Moldova, capabila sa asigure, la capitolul administrare eficienta a acumularii de venituri la Buget, stabilitatea financiara a tarii noastre si a cetatenilor sai. Astazi SFS este una dintre cele mai puternice autoritati din Republica Moldova, ceea ce am demonstrat, prin rezultate concrete, în toti acesti ani. Îmi exprim speranta ca proiectele de modernizare europeana a Fiscului vor fi continuate cu grija.
Stimati angajati ai Serviciului Fiscal de Stat,Rog sa asigurati în continuare activitatea eficienta a institutiei noastre, caci de randamentul muncii Dvs. depinde cum vor reusi autoritatile statului sa realizeze gestionarea eficienta a proceselor social-economice extrem de complexe din Republica Moldova.
Va multumesc pentru munca pe care ati facut-o, pentru daruire si cooperare în acesti ani.
Stimati colegi, orice as face în viitor voi fi legat sufleteste de Serviciul Fiscal de Stat, la fel ca si în cazul multor fosti si actuali colegi. Sper sa nu fi uitat pe cineva. Nu regret nimic si as lua oricând totul de la capat alaturi de voi.
Succese oriunde veti fi !Va multumesc!"


