Un bărbat de 33 de ani de ani este cercetat penal, după ce a fost prins în stare de ebrietate avansată la volan. Acesta abia de se mai ținea pe picioare.
Polițiștii l-au stopat noaptea trecută în satul Romanovca din raionul Leova, după ce localnicii i-au anunțat că acesta conducea neuniform un microbuz.
Când a fost oprit acesta nici nu putea răspunde întrebărilor polițiștilor, iar la un moment dat chiar a pierdut echilibrul și a căzut din vehicul.
Pe caz a fost pornită o cauză penală, iar bărbatul se poate alege cu o amendă de până la 150 de mii de lei sau închisoare de până la patru ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursă video: Telegram/ Poliția Republicii Moldova

