Dupa ce judecatorul Andrei Niculcea a luat decizia in dosarul lui Ilan Sor si l-a pus in libertate, concubina acestuia si-a deschis un salon de infrumusetare la Aeroportul Chisinau, care era atunci controlat de Sor. Potrivit unei investigatii Rise.md, dupa ce Sor a fugit din tara, magistratul s-a deplasat de mai multe ori in Israel, unde s-ar afla acum Ilan Sor. Niculcea, declarat judecator pe viata de catre Igor Dodon, a refuzat sa raspunda la intrebarile jurnalistilor.
In iunie 2017, judecatorul de la instanta din sectorul Buiucani din Chisinau, Andrei Niculcea a citit sentinta lui Sor in dosarul “Furtul Miliardului”, in care acesta s-a ales cu o pedeapsa de 7 ani si jumatate de inchisoare. Totodata, magistratul a anulat masura de arest la domiciliu, iar Sor a fost eliberat imediat din sala de judecata.
Rise.md scrie ca la inceputul lui 2018, Niculcea a expediat dosarul in instanta de apel, iar dupa trei luni a scapat de dosar. Atunci, Aeroportul International Chisinau anunta pe pagina oficiala ca in aeroport s-a deschis un salon de infrumusetare. Aeroportul este administrat de compania Avia Invest, iar in perioada in care a aparut salonul, presedintele Consilului de Administrare al companiei era Ilan Sor.
Rise.md a aflat ca salonul era administrat de Svetlana Tumanova, concubina judecatorului Niculcea. Potrivit rise.md, la cateva luni dupa ce Ilan Sor a fugit din tara, Andrei Niculcea a efectuat trei deplasari in Tel-Aviv, acolo unde s-ar ascunde acesta. Iar cu o luna mai traziu, concubina judecatorului a plecat la Milano cu sora vitrega a lui Ilan Sor.
La sfarsitul lunii martie, Andrei Niculcea a depus declaratia de avere, in care nu a declarat casa sau firmele concubinei si nici un automobil. Asta desi Tumanova a detinut salonul de infrumusetare din aeorport si detine 50 procente dintr-o firma. Acum judecatorul si concubina sa locuiesc intr-o vila de lux din Stauceni. Totodata, cei doi conduc doua Mercedesuri, pretul unuia fiind de aproximativ 70 mii de euro. Ieri, reporterii Rise.md l-au surprins pe Niculcea la judecatoria Chisinau sediul Buiucani, unde activeaza acesta. Niculcea a refuzat sa raspunda la intrebari, insa a mentionat ca Svetlana Tumanova nu este concubina sa, ci mama copilului sau. Rise.md a incercat sa vorbeasca si cu Tumanova, insa si aceasta a refuzat sa raspunda la intrebari.
Anul trecut, ex-presedintele Igor Dodon l-a numit judecator pe viata pe Niculcea. In cariera sa, acesta a fost verificat de ANI care a constat ca acesta, cand era procuror, nu a declarat pentru anul 2014 un transfer de zece mii de ruble rusesti, un cont bancar si un apartament aflat in folosinta. Iar ieri, dupa ce a discutat cu jurnalistii de la Rise, Niculcea a facut mai multe modificari in declaratia sa de avere si a declarat o casa care lipsea din declaratia anterioara.

