Cunoscutul jurnalist din Republica Moldova, Petru Cravet s-a stins din viata noaptea trecuta.
"Stimati prieteni, colegi si oameni scumpi care l-ati cunoscut pe tata,
Cu multa durere va informez ca tatal meu, Petru Cravet, s-a stins din viata astazi la ora 14:30, rapus de cancer, o boala crancena si necrutatoare care l-a macinat ani de zile.
Tata a fost un om de-a dreptul deosebit, mereu in cautarea binelui, a frumosului si a dreptatii, valori pe care ni le-a cultivat cu straduinta inca de mici. Parca mai ieri ma legana in brate, imi spunea povesti, ma ducea sambetele pe la teatrul Licurici, ma invata cum sa iubesc si sa traiesc din creatie, iar astazi m-am pomenit intr-o alta lume dureros de diferita.
Ultima dorinta a tatalui a fost sa isi ia ramas bun cu propriile lui cuvinte pe pagina sa de facebook, pe care ni le-a lasat ca un ultim testament acum o luna, mesaj care trebuia postat in ziua decesului.
Va multumim din suflet pentru dragostea, intelegerea si sustinerea dumneavoastra! Va rog sa pretuiti aminitile cu tata si sa il purtati vesnic viu in inimile voastre! Adio, tata scump!", a scris pe pagina de facebook fiica jurnalistului.
Apropiatii lui Petru Cravet au publicat si mesajul de adio, pe care l-a lasat jurnalistul.
"Dragii mei. Ieri am tras un bilet, trebuia sa citesc in fata Comisiei: unde sa cheltuiesc lumina mea si cum anume? Azi, deschid si citesc: "trenul tau pleaca in ceea lume..."
Va multumesc pentru tot ce am insemnat pentru voi, va multumesc pentru dragostea pe care mi-ati daruit-o de-a lungul vietii, pentru stima si respectul desavarsit.
Eu tare as m-ai fi ramas, dar ma sugruma durerile.
Ocrotiti-va! Adio!"
Petru Cravet a fost un cunoscut jurnalist si a activat in calitate de purtator de cuvant al Institutului de Medicina Urgenta.


