La 14 ani, o adolescenta dintr-o familie cu venituri modeste din satul Onitcani, Criuleni, a castigat o decapotabila. Masina i-a venit dupa un concurs pe Instagram si a fost pusa la bataie de un om de afaceri din Moldova care a vrut astfel sa-si creasca numarul de urmaritori. Parintii, care nu au avut niciodat un automobil spun ca il vor pastra pana cand fata va atinge majoratul si va putea urca la volan.    

Andreea este eleva in clasa a opta, iar recent a fost anuntata ca a castigat o decapotabila rosie.  

Andreea BOSU, CASTIGATOAREA: "Am avut foarte mari emotii, mi s-a facut rau."

Familia Andreei nu a avut vreodata un automobil, unicul transport fiind o motocicleta veche, care are nevoie de o renovare pentru a se porni din nou. Totusi, parintii spun ca nu vor folosi masina fiicei lor.

Valeria BOSU, MAMA: “Am crezut ca e o gluma, pentru ca ea nu mi-a spus “mama, iata eu am participat la concursul unde se pune in joc o masina. Acesta este cadoul ei, ce va decide ea, aceea va face.”

Casa familiei Bosu se afla pe un varf de deal in satul Onitcani, iar acolo locuiesc sapte oameni – Andreea, cei doi frati ai sai, parintii si bunicii. Mama Andreei spune ca au fost si perioade mai grele si de aceea, sotul ei a plecat peste hotare sa lucreze, pentru a-i intretine. Femeia nu poate sa munceasca, intrucat sta acasa cu copiii, iar bunica lucreaza vara intr-o livada de cirese.

Valeria BOSU, MAMA: “Sotul la moment lucreaza peste hotare. Ne-am gandit acum facem reparatie, dar daca se mai duce sa cumparam o masina, intr-adevar e greu cu copiii, avem bunica si la Sireti si cand ne ducem este greu. Ne-am gandit sa cumparam o masina, dar aceasta este a fetei.”  

Dumitru, tatal Andreei s-a intors acasa luna trecuta, pentru a mai sta cu familia sa. Acesta isi aminteste cum vara trecuta Andreea il ruga sa faca o plimbare cu motocicleta, iar acum o plimba cu masina ei.

Dumitru BOSU, TATA: "O urcam la volan si ea singura apasa acceleratia, mergea. Asa o asezam, tinea de volan, sieu o conduceam putin. Veneam de la munca si imi spunea, tata hai sa mergem putin."

Vara Andreea o ajuta pe mama si are grija de fratii mai mici. Ii este totusi dor de scoala, pentru ca a fost despartita pentru trei luni de colegii sai. Acestea au fost nu cele mai usoare luni, ne spune fata.

 Andreea BOSU, CASTIGATOAREA: “Spal vesela, curat in casa, diferit. Pe unde greu, pe unde bine. Unele momente grele, pentru ca la unele materiale era greu sa inveti. Matemaica, pentru ca ce explicau la scoala nu explicau acasa.”  

Masina a fost pusa in joc de un grup de vloggeri din Chisinau, printre care si omul de afaceri Dan Ionita, care au adunat mai multi sponsori pentru organizarea concursului.  

Dan IONITA, OM DE AFACERI: “Au fost implicati oameni de afaceri, reprezentanti a companiilor, care aveau rolul de sponsori. Au fost implicati cei mai cunoscuti vloggeri din Moldova, care promovau acest concurs. Si eu am fost organizatorul concursului.”

Castigatorul a fost ales aleatoriu cu ajutorul unei aplicatii.