La doua saptamani de la avaria produsa la unul din blocurile energetice ale Termoelectrica, reparatia inca nu a inceput si nu se stie nici pana azi ce s-a intamplat si cine este responsabil de incident. Unii experti vorbesc despre un sabotaj, care ar fi pus la cale de Federatia Rusa, in conditiile in care blocul a fost renovat de o companie partenera cu o firma ruseasca. Analistii cred ca ministrul Infrastructurii trebuie sa poarte raspundere politica si sa fie demis in urma acestui incident. Andrei Spinu a comentat vag cazul, spunand doar ca se investigheaza.

Alexandr SLUSARI, FOST DEPUTAT, PLATFORMA DA: “Daca era blocul 3 functional, atunci Termoelectrica avea posibilitatea sa produca zilnic 140-160 de MW. Pe malul drept, noi consumam, la ora de varf, 600 de MW. In prezent, din cauza faptului ca nu avem functional acest bloc si lucreaza doar blocul 1, se produc circa 80-85 de MW. De 2 ori mai putin decat era posibil.”

Astfel, Termoelectrica nu mai produce 30 la suta din necesarul de energie electrica, asa cum era in alti ani, iar autoritatile sunt nevoite sa cumpere mai mult curent electric de pe piata europeana, la un pret mai mare. 

Alexandr Slusari crede incidentul ar fi fost pus la cale de Federatia Rusa. 

Alexandr SLUSARI, FOST DEPUTAT, PLATFORMA DA: “Incerc sa unesc niste elemente de puzzle. Licitatia, fara explicatii, a fost anulata, apoi au fost negocieri directe cu compania care a folosit tehnologiile si specialistii din Federatia Rusa, a adus angjatii din afara tarii pentru a repara blocul trei si a facut reparatia la atelierul de la Cuciurgan, iar cand adunam toate impreuna la mine apare intrebarea: daca tot ce s-a intamplat nu au fost actiuni premeditate, sabotaj, cu participarea serviciilor speciale din Federatia Rusa.”

Unii analisti spun ca situatia creata este rezultatul unei gestionari proaste a situatiei din partea autoritatilor, iar ministrul Infrastructurii ar trebui sa poarte responsabilitatea politica. 

Valeriu PASA, EXPERT POLITIC: “Ceva absolut iesit din comun. O actiune de sabotaj. Ma refer, nu atat la avarie in sine, dar ma refer la felul in care a fost gestionata situatia. In primul rand sa-l demita pe Andrei Spinu, nu exista alte interpretari. Este domeniul lui de responsabilitate. Mi se pare o situatie deosebit de grava si pentru ea cineva trebuie sa poarte raspundere, incusiv si politica.”

Tudor SOITU, EXPERT ENERGETIC: “La Termoelectrica se intampla lucruri urate de tot si nimeni nu doreste sa verifice ce se intampla.//02:26 Ma duce spre gandul ca acesta e sabotaj, atunci hai sa vedem cine organizeaza acest sabotaj? Il intereseaza pe Spinu partea tehnologica a procesului? Pe el il intereseaza partea economica.”

Expertii spun ca autoritatile ar trebui sa inceapa propria ancheta pentru a afla cauza avariei, costul, dar si termenul de reparatie.

Alexandr SLUSARI, FOST DEPUTAT, PLATFORMA DA: “Trebuia sa fie o comisie independenta care sa vada care este problema. Vorbim despre sabotaj, despre factorul uman, despre reparatie necalitativa. Nu vedem nicio reactie adecvata, prim-ministrul a aflat de la jurnalisti despre aceasta problema.” 

Andrei Spinu nu ne-a raspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu. Intr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, acesta spune ca incidentul urmeaza sa fie investigat.

Andrei SPINU, VICEPREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: “Incidentul care a avut loc la blocul 3 va fi investigat. Imediat ce vor fi clare toate detaliile vom comunica si vom informa opinia publica.” 

Nici pana astazi, reparatia blocului defect de la Termoelectrica nu a inceput. Institutia a initiat o ancheta pentru a intelege cine se face vinovat si cat ar costa lucrarile de reparatie. Compania care a renovat blocul a declarat ca lucrarile au fost calitative. Saptamana trecuta s-a aflat ca unul dintre cele trei blocuri energetice de la Termoelectrica, ce producea energie termica si electrica, este nefunctional in urma unei avarii. Grupul de companii Horus a fost desemnat castigator al unei licitatii organizate de Termoelectrica, in valoare de circa 6 milioane de lei. Asta dupa ce, in urma unui scandal, Guvernul a anulat prima licitatie castigata de aceeasi firma, Horus, partenera cu „Silovie Masini” din Rusia, sanctionata de Occident din cauza razboiului din Ucraina.