La o săptămână de la alunecarea de teren de pe o stradă din Bălți, localnicii își fac  griji pentru locuințele lor. Oamenii se plâng că autoritățile nu au întreprins nimic și îi acuză pe responsabilii de la primărie de neglijență. Primarul de Bălți nu a vrut să discute cu jurnaliștii, precizând doar că vor fi luate măsuri după ce solul se va stabiliza.

Locuitorii de pe strada Sfântul Nicolae din Bălți, unde săptămâna trecută s-a produs o alunecare de teren se tem că pământul le-ar putea ajunge în locuințe, iar potrivit lor autoritățile nu întreprind nimic. Maria Chiriac, femeia care a fost cazată la un hotel, alături de copiii ai ei este disperată ca ar putea rămâne fără casă.

Maria CHIRIAC, LOCUITOARE MUNICIPIULUI BĂLȚI:  „Ni s-a promis lucrări 24 din 24 de ore, dar în schimb nu este nimeni la fața locului. E ora 10.00 dimineața nu este nici carabinieri, nici poliție, nu mai spunem de lucrători. Am fost vineri la primărie. Ni s-a spus doar că pământul dacă o să aibă de căzut jos, el oricum o să cadă, nimeni nu o să-l poată să îl oprească și ni s-a spus doar să așteptăm să se așeze pământul ca să se poată efectua lucrări, aici jos.”

Oamenii cer măsuri urgente și acuză autoritățile de neglijență și indiferență.

Nicolae STOROJ, LOCUITOR MUNICIPIULUI BĂLȚI:  „Nu avem niciun drenaj, locuiesc aici din 1984, drenaj nu e, canalizare la fel. Toata apa ajunge sub casă, mobila de două ori am schimbat-o. Nicio mișcare, am fost la primar, unul zice să-mi schimb locul de trai, iar altul întreabă de ce am venit la el. Trebuie să așteptăm, dar cât să așteptăm?”

Primarul de la Bălți spune ca abia după ce se va stabiliza solul se va putea interveni.

Alexandr PETKOV, PRIMARUL MUNICIPIULUI BĂLȚI:  „Zona în care se află casa este o zonă unde pot avea loc alunecări de teren, știe tot orașul despre asta.Pământul lent lent se duce jos. – Acum uite, noi lucrăm conform normelor științifice, norma științifică în afară de faptul că spune, că tu nu aveai cum acolo să construiești și tu știai asta și noi o lăsăm la o parte. Da norma științifică spune astăzi că acolo nu se poate de făcut nimic, nimic până ce nu se stabilizează solul. Orice roabă scoasă de pământ de jos o să ne scoată de sus asfaltul și tot, tot, tot.”

Pe 11 septembrie, o porțiune a străzii Sfântul Nicolae din municipiul Bălți s-a prăbușit în urma unei alunecări de teren. Victime nu au fost înregistrate, însă două familii au fost evacuate din locuințe, iar altele au rămas fără apă la robinet. Totul s-a întâmplat după ce o conductă de apă s-a spart.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.