Doi frați de 15 și 17 ani au fost salvați ieri de la înec în lacul din Parcul Valea Trandafirilor din capitală.

Potrivit IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 17:00.

Băieții se scăldau în lac, iar la un moment dat unul dintre ei a început să se înece, iar celălalt a încercat să-l ajute, dar nu a reușit.

Aceștia au fost văzuți de salvamarii stației de salvare care au salvat copiii de la înec. Frații nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.   

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită mersul la scăldat de unii singuri sau în grupuri de prieteni.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2024, 53 de persoane au fost salvate de la înec de salvamarii stațiilor de salvare pe apă, iar 24 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.