Un bărbat de 39 de ani din raionul Drochia, a fost condamnat la șapte ani de închisoare, după ce a atras în februarie 2008, prin înșelăciune și abuz, doi tineri de 22 și 23 de ani, promițându-le locuri de muncă bine plătite în Federația Rusă. Tinerii au fost forțați timp de trei săptămâni să lucreze fără a fi plătiți și amenințați că au fost „vândute în robie”.
Potrivit Procuraturii Generale, acesta, împreună cu persoane neidentificate, a organizat transportarea victimelor în regiunea Rostov și, odată ajunși la destinație, le-a confiscat pașapoartele, pentru a nu avea posibilitatea să se întoarcă acasă. Cu toate acestea, victimele au reușit să fugă și să revină în Republica Moldova fără acte de identitate.
Examinarea dosarului în instanță a durat aproape trei ani, din cauza dificultății de a audia victimele și martorii, aflați în afara țării. Cu toate acestea, datorită eforturilor acuzării de stat, inculpatul a fost condamnat pe 24 ianuarie 2025 la 7 ani de închisoare, pedeapsa urmând a fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


