Cum să reacționeze corect în caz de incendiu şi cutremur, despre riscul jocului cu focul, dar şi despre imprudenţa la utilizarea surselor de aprindere. Asta a învățat un grup de copii din Bălți care a participat la o lecție oferită de pompieri.

Primii care au beneficiat de lecția interactivă au fost elevii de la Liceul Dimitrie Cantemir. Micuții ne-au spus că cele învaţăte în cadrul lecției le vor fi de ajutor în viaţa de zi cu zi.

Mihail CEREVATOV, ELEV: „Eu astăzi am aflat că poți telefona la pompieri, la numărul 112.”

Mașa GAVRIȘ, ELEVĂ:  „Dacă de exemplu este fum, trebuie să acoperi gura cu o haină și să mergi aplecat, iar când în jurul tău este incendiu, trebuie să deschizi geamul și să strigi după ajutor.”

Pe lângă informaţiile prezentate în cadrul lecției, elevii au putut îmbrăca uniforma de pompier.

Igor LUNGU, ȘEFUL SECȚIEI PREVENȚIE DSE BĂLȚI:  „Această clasă este preconizată pentru instruirea copiilor în domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor.”

Alexandru BICIUȘCA, OFIȚER SUPERIOR DSE BĂLȚI:  „Principalele reguli de apărare a incendiului, cine suntem noi, cu ce ne ocupăm, cum putem să apelăm la serviciul de pompieri, de salvatori, de la poliție, la ambulanță.”

Amenajarea clasei interactive a fost posibilă cu susținerea financiară a partenerilor din Polonia.

Tomaș KOLODZEICIK, COORDONATOR DE PROIECT, POLONIA:  „Suntem foarte mulțumiți că am putut să venim aici și să primim această audiență la direcția din Bălți.”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.