Cadrul normativ care reglementeaza sistemul inspectiei si controlului de stat in domeniul asistentei sociale va fi revizuit. Un proiect in acest sens a fost adoptat astazi, de Legislativ, in prima lectura.
Se propun modificari la Legea Asistentei sociale, Legea cu privire la ajutorul social, Legea cu privire la serviciile sociale si Codul Contraventional.
DOCUMENTUL prevede instituirea Inspectoratului Social de Stat (in prezent Inspectia Sociala), autoritate din subordinea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, competenta caruia va fi efectuarea controlului de stat in domeniul asistentei sociale: constatarea contraventiilor, intocmirea proceselor verbale si aplicarea sanctiunilor contraventionale.
Totodata, va fi completat Codul Contraventional cu unele prevederi ce vor stabili sanctiuni pentru incalcarea regulilor privind acordarea asistentei sociale.
Proiectul a fost elaborat urmare a constatarilor efectuate de Comisia protectie sociala, sanatate si familie in cadrul vizitei de lucru la Inspectia Sociala si examinarii rapoartelor de activitate ale acesteia.
Potrivit notei informative a proiectului, in anul 2020, rata de depistare a cererilor cu incalcari, privind acordarea ajutorului social, a constituit in mediu 95,6%, iar ponderea cererilor cu incalcari generatoare de plati necuvenite a constituit 60,2%.
Proiectul de lege urmeaza a fi aprobat de Legislativ si in lectura a doua.


