Liber, de ziua muncii. Bugetarii au avut astăzi zi cu roșu în calendar și au profitat de ziua cu soare. În timp ce unii au ieșit la iarbă verde și au făcut grătare prin păduri și malurile lacurilor, alții s-au plimbat prin parcuri. Și elevii au avut astăzi liber de la școală, așa că s-au distrat alături de prieteni.

Parcul de la porțile orașului Chișinăului s-a transformat astăzi în locul de respiro pentru mulți orășeni. O plapumă întinsă pe iarbă verde și câteva gustări au fost suficiente pentru acest grup de prieteni, care au profitat de ziua liberă, pentru a se revedea.

„Ne-am adunat cu prietenii apropiați, cu care din păcate ne vedem mai rar. E zi liberă și am profitat de ocazie la maxim ca să ne reunim cu toții.”

„Mă bucur foarte mult că ne-am revăzut cu prietenii noștri și am petrecut ca în sânul familiei acest timp minunat alături.”

Și ce fel de picnic, fără grătar.

„Tradițional avem frigărui și legume la grătar.”

Schimbăm locația și mergem pe malul lacului de la Dănceni, Ialoveni, unde zeci de familii și grupuri de prieteni au ieșit la iarbă verde. Printre ei și Cristian, care a savurat o zi liberă, împreună cu colegii săi de muncă.

„Azi e întâi mai, cum se spune la moldoveni, Maiovka și am ieșit la aer liber să facem un frigărui.”

„Am găsit cu greu această poieniță, că era totul ocupat. - E multă lume? - Foarte multă, vreo jumătate de oră am căutat loc.”

Și elevii au avut astăzi liber de la școală.

„Suntem cu colegii noștri și am ieșit la o plimbare.”

„Ne-am sunat și ne-am organizat să ieșim.”

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: “Oamenii, care s-au plimbat astăzi prin gradina publică Ștefan cel Mare au putut savura din briza răcoroasă a havuzului, deorece începând de astăzi, rând pe rând, acestea au început sa fie reconectate. În total în oraș fiind 14 fantani arteziene funcționale.”

Întâi mai este Ziua Internațională a Muncii, sărbătorită în peste 80 de țări din întreaga lume și este decretată zi liberă.