Localnicii din satul Cucoara, Cahul, bat alarma si cer socoteala autoritatilor. Oamenii sunt nemultumiti ca in apropierea localitatii va fi construit un depozit de ambalare a ingrasamintelor minerale si se tem pentru sanatatea lor. Responsabilii de la ANSA ii asigura, insa, ca nu exista niciun pericol.

Primarul localitatii Cucoara a adunat satenii la Casa de Cultura, ca sa le ceara opinia. Asta in timp ce deja au loc lucrari de demolare a fostei fabrici de vin, pentru a construi depozitul. 

„Am invitat toate institutiile statului care au eliberat avizii pozitive, ne propunem la final sa facem un juriu a cetatenilor alcatuit din asociatii optesti de mediu, cetateni, administratia publica locala.” 

Satenii, insa, sunt revoltati si spun ca vor face tot posibilul ca lucrarile de constructie a depozitului pentru ambalarea ingrasamintelor minerale sa fie oprite. 

„Nu ne trebuie asa ceva, o sa murim ca mustele daca o sa se deschida si daca ar fi otravitor, nici copaci nu sunt prin prejur ca sa absoarba toata otrava asta.” 

„Speram ca la adunarea de astazi vor fi oameni competenti din politie, din justitie, de la medicina, de la ecologie pentru ca sa ne explice noua tot.”

La intalnire au venit si reprezentanti de la ANSA, care sustin ca depozitul nu prezinta un pericol pentru sanatatea localnicilor.

„Eu ca reprezentant al organului abilitat sa ma conving ca nu supun riscului sanatatea populatiei din jur. Nu va pune nici intr-o situatie de risc. Mai mult decat atat mai mare risc este in ograda dvs.” 

Oamenii sunt ingrijorati pentru ca depozitul se afla prea aproape de locuintele lor.

Ministrul Agriculturii, Ion Perju, spune ca nu stie nimic despre constructia unui depozit la Cucoara, iar din partea consiliului raional Cahul nu a primit nicio instiintare.

„Reprezentantii Agentiei Nationale pentru Siguranta alimentelor trebuie sa iasa in teritoriu, dupa care se ia decizia. Dar cu siguranta in locul unei foste fabrici de vin nu poate sa existe depozit.”