Tinute medievale, lupte cavaleresti! O  atmosfera de epoca a fost in acest week-end la cetatea Sorocii. Membrii mai multor cluburi de arta medievala au organizat un festival tematic, unde au tras din arc, au mestesugarit si s-au simtit ca pe timpuri. Evenimentul a fost organizat in parteneriat cu Romania, pentru a promova cultura medievala de pe ambele maluri ale Prutului.

Intr-o atmosfera rupta din evul mediu, zeci de oameni costumati in tinute medievale, s-au adunat in fata cetatii Soroca, la festivalul de arte medievale.

Nu a lipsit nici Stefan cel Mare.

Membrii mai multor cluburi de arte medievale din toata tara si-au etalat abilitatile si s-au transformat in adevarati cavaleri si ducese.

Savelie GANEA, MEMBRU CLUB DE ARTE MEDIEVALE:  „Noi reprezentam reconstituirea evului mediu, secolul 1415, ceva european si moldovenesc. Avem armuri, lupte medievale, masterclasuri de calirafie, confectionarea lumanarilor.”

„Noi distram locuitorii orasului prin diferite jocuri medievale si distractii, masterclass-uri. Puteti sa faceti monete medievale, sa priviti luptele cavaleresti.”

Vizitatorii au putut nu doar sa admire atelierele, ci si sa invete sa manuiasca armele stravechi sau sa mestesugareasca. Cei mai impresionati au fost copiii.

„Am venit cu bunica si cu mama. Eu am tras cu  arcul si am facut o moneta.”

„Ii invatam pe oricine doreste sa traga din arc, ca sa incerce ceva traditional.”

Festivalul medieval a fost organizat de consiliul raional Soroca, in parteneriat cu Consiliul Judetean Vaslui, pentru a promova valorile culturale de pe ambele maluri ale Prutului.

Igor TARALUNGA, ORGANIZATOR:  „Pentru ca avem o istorie comuna si un patrimoniu comul, simbolica acestui festival este Domnitorul Stefan cel mare si monumentele emblematice ale acelei perioade, ramase pana in ziua de azi, cum este Cetatea Soroca.”

Festivalul medieval a durat doua zile, la Cetatea Soroca.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.