In 2014, o companie care comercializeaza metal si la care unul dintre fondatori este tatal deputatului Vladimir Andronachi, a fost gasita vinovata de evaziune fiscala, bugetul de stat fiind prejudiciat cu peste 4 milioane de lei, scrie ZdG.md
Compania a fost pedepsita cu o amenda penala, prin sentinta fiind decisa si lichidarea ei. Doar ca, nici pâna astazi, statul nu si-a recuperat banii. Tatal deputatului Vladimir Andronachi – unul dintre cei mai prosperi alesi ai poporului, este implicat si într-o alta companie cu activitati în domeniul comertului cu metal. Totodata, familia deputatului Andronachi gestioneaza, direct sau prin intermediari, afaceri de milioane de lei, care nu se regasesc în declaratiile de avere si interese ale legislatorului.
Vladimir Andronachi este deputat pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM) din 27 februarie 2015, fiind membru al Comisiei Economie, Buget si Finante. A ajuns în Parlament candidând pe locul 23 în lista formatiunii conduse acum de Vladimir Plahotniuc, la scurt timp dupa ce mai multi deputati democrati aleg sa lase fotoliile din Legislativ pentru locuri în Guvern.
Vladimir si Nadejda Andronachi gestioneaza compania „Victoria Leasing”Veniturile oficiale declarate de „alesul poporului”Conform declaratiei cu privire la venituri si proprietate pentru 2015, pâna a deveni deputat, Andronachi, nascut în 1980, a activat în calitate de manager vânzari corporative la Compania de finantare „Victoria Leasing” SRL, de unde a avut venituri în suma de 13,3 mii de lei. Anterior, în 2005, Andronachi a fost angajat al Companiei „Nobil Air”, detinuta atunci de actualul sau sef de partid. A mai fost si reprezentant în R. Moldova al uneia dintre firmele care au figurat în scandalul de procurare suspecta de actiuni ale „Victoriabank”, „Victoria-Invest”.
În 2015, Vladimir Andronachi a raportat un salariu de deputat în suma de 116 mii de lei, 49,2 mii de lei din indemnizatia de deputat, 17,5 mii de lei dintr-un contract de vânzare/cumparare si alte 2,35 milioane de lei din darea în arenda a doua imobile pe care deputatul le detine, împreuna cu sotia, în Chisinau. Pe lânga cele doua spatii comerciale, deputatul a declarat si doua apartamente, unul cu o suprafata de 71 m.p., iar altul de 218 m.p.. Tot în 2015, alesul poporului conducea un automobil de lux, Land Rover, dobândit, prin contract de comodat, în 2015. Tot atunci preciza ca detine 13,495 de actiuni la Societatea pe Actiuni (SA) „Agrotehnica”, iar prin intermediul sotiei, 100% din cota de participare în cadrul Companiei „Expert Comert” SRL.
În declaratia de avere si interese pentru 2016, Andronachi a indicat aceleasi bunuri imobile, aceleasi firme si cam aceleasi venituri (2,62 de milioane de lei, cei mai multi bani fiind din arenda celor doua spatii comerciale), dar si o masina noua, un Hyundai Santa Fe, fabricat si dobândit în 2016. Anul trecut, în trei conturi bancare de la Victoriabank, Andronachi pastra 85 de mii de lei si 5 mii de euro.
Ce nu spune deputatul în declaratiile de avere
„Expert Comert” SRL, agent economic cu un capital social standard, de 5400 de lei, fondat de sotia sa, Nadejda Andronachi, este proprietara a 100% din capitalul social al „Victoria Leasing” SRL, fostul angajator al deputatului. Compania se lauda pe site-ul sau ca ofera toate serviciile financiare (leasing si asigurari) într-o singura solutie si ca dispune de cele mai bune conditii de finantare de pe piata de leasing a R. Moldova. „Victoria Leasing” SRL are un capital social de 7,676 milioane de lei si adresa fizica si juridica pe bd. Grigore Vieru, 28, într-o cladire cu mai multe etaje care apartine, din 2013, sotilor Vladimir si Nadejda Andronachi.
În ianuarie 2015, acestia au cumparat si ½ din terenul aferent pe care se înalta cladirea, dupa ce Consiliul Municipal Chisinau (CMC) a permis tranzactia printr-o decizie din decembrie 2014. Sotii Andronachi au platit pentru 0,0409 ha (4 ari) suma de 85,59 mii de lei (aproximativ 4 mii de euro). Cealalta cota-parte din teren este detinuta de Vasile Politov, fiul Nataliei Politov-Cangas, fosta sefa a Victoriabank.


