Toti cetatenii moldoveni, care se aflau la Nisa in timpul atentatului sangeros din 14 iulie, au fost indentificati si din fericire niciunul nu a fost ranir, informeaza Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene.
Pâna la acest moment, printre victimele atacului din 14 iulie de la Nisa nu au fost identificati cetateni ai Republicii Moldova.
Totodata, autoritatile franceze continua operatiunile de identificare a persoanelor decedate.
De asemenea, MAEIE anunta ca, în urma sesizarilor primite din partea familiilor cu privire la trei cetateni moldoveni care se aflau în zona Nisa la momentul producerii atacului de pe Promenada Englezilor, acestia au fost localizati, fiind în afara oricarui pericol.
Ambasada Republicii Moldova în Franta mentine legatura permanenta cu celula de criza instituita de autoritatile franceze si monitorizeaza evolutia situatiei.
Asasinul a secerat si ucis 84 de adulti si copii si a ranit grav peste doua sute. Dintre acestia, 50 se zbat "intre viata si moarte", dupa cum a declarat presedintele Francois Hollande.
Autorul macelului a fost identificat drept Mohamed Buhlel, un francez de origine tunisiana de 31 de ani, sofer profesionist. Avea cazier pentru furturi marunte si violenta domestica, dar nu era in vizorul serviciilor de securitate. Inchiriase camionul cu doua zile inainte de atac si il lasase parcat timp de 9 ore pe strada unde, mai tarziu, a comis macelul. Le-a spus politistilor ca livra inghetata, iar acestia l-au lasat in pace.


