Ministerul Educației și Cercetării anunță că va sesiza CNA privind neregulile depistate în rezultatul auditului efectuat la Școala Profesională din Alexăndreni, Sîngerei.
Potrivit MEC, controlul a fost efectuat în perioada aprilie-iunie curent și a vizat activitatea instituției din anii 2022-2024, iar misiunea de audit a fost realizată urmare a unei vizite inopinate a unui secretar de stat al MEC, care a constatat absența de la ore a majorității elevilor, administrația școlii pretinzând că toți elevii efectuau în acel moment stagiul de practică.
„În rezultatul auditului, au fost depistate mai multe abateri de la cadrul legal, fiind relevat un management defectuos și o serie de deficiențe semnificative în cadrul proceselor și procedurilor inițiate de instituția de învățământ. Astfel, pentru cei 50 de elevi care își făceau studiile în cadrul școlii profesionale era alocat un număr de 200 de burse. Totodată, auditul a scos la iveală că unii elevi au fost înmatriculați cu finanţare de la bugetul de stat, cu nerespectarea normelor legale. De asemenea, administrația instituției a admis diverse abateri în ceea ce privește achizițiile publice, decontarea combustibilului, asigurarea alimentaţiei elevilor din contul resurselor bugetului de stat, acordarea burselor de studii și cazarea în cămine”, anunță responsabilii.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


