Mai mulți preoți au fost documentați de poliție, după ce ar fi mers regulat în stânga Nistrului pentru a extrage bani de pe cardurile unei bănci rusești. Despre asta, a vorbit șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni televizate de la TV8.
„Cel puțin 15-20 de fețe bisericești au fost documentate de poliție pentru că au beneficiat de astfel de mecanisme și au mers în regiunea transnistreană ca să ridice sume financiare din aceste conturi și carduri. Deci ei ridicau banii pentru ei și pentru a-i împărți”, a declarat seful IGP.
Nu este pentru prima dată când preoții din țara noastră ajung în vizorul poliției. La sfârșitul lunii septembrie 2024, trei preoți din nordul țării s-au ales cu amendă, după ce au făcut agitație electorală în biserici. Despre asta a anunțat poliția, care a îndeamnat oamenii să-i sesizeze atunci când observă astfel de cazuri.
Totul s-a întâmplat după ce în ultima perioadă au apărut imagini video cu clericii care promovează un anumit candidat sau vin cu mesaje anti-UE și promovează falsuri în fața enoriașilor.
Preoții vizați nu au venit cu niciun comentariu la anunțul poliției, iar unii dintre ei nu ne-au răspuns la apeluri. În schimb, Mitropolia Basarabiei a venit cu o reacție și a spus că condamnat implicarea clericilor în politică.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


