Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de Ziua Limbii Române, în care a vorbit despre generațiile care au păstrat limba română vie în pofida vremurilor grele, a interdicțiilor și a umilințelor. Șefa statului a subliniat că libertatea de a vorbi astăzi limba română vine și cu responsabilitatea de a o păstra, de a o vorbi frumos și de a transmite dragostea pentru ea generațiilor următoare.

„Părinții și bunicii noștri au continuat să o vorbească și în cele mai vitrege vremuri. Datorită lor, limba română a dăinuit pe această bucată de pământ”, a scris Maia Sandu.

Președintele spune că astăzi limba română poate fi vorbită liber, fără teamă, iar acest lucru vine și cu o responsabilitate.

„Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea. Și, mai ales, să le transmitem copiilor noștri dragostea pentru limba română, așa cum am primit-o și noi de la cei dinaintea noastră”, a menționat șefa statului.

La sfârșit, Maia Sandu a îndeamnat ca această moștenire să fie transmisă mai departe printr-o limbă vie și vorbită frumos.

„Să le lăsăm această moștenire prețioasă: o limbă vie, vorbită frumos, în care să-și spună poveștile, să-și cânte doinele și să-și rostească dorul. La mulți ani, Limba Română!”.

Republica Moldova marchează Ziua Limbii Române

Sărbatoarea Limba Noastra cea Română iși are originea în 1989. Atunci, moldovenii au revenit la alfabetul latin și, ulterior, la denumirea de limba română. După 1994 limba oficială a devenit moldovenească, iar odată cu asta și un subiect de dispută ce dureaza până astăzi. În luna martie 2023, deputații PAS au votat în lectură finală proiectul de lege ce prevede modificarea sintagmei „limba moldovenească” din legislația Republicii Moldova și din Constituție în „limba română”. Limba română, devenind oficial limba de stat a Republicii Moldova. 

Citeste si : Republica Moldova marchează Ziua Limbii Române. Povestea unei sărbători și a unei dispute care durează de decenii