La cei 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări din 1949, Maia Sandu a venit cu un mesaj pentru cetățenii Republicii Moldova. Șefa statului menționează că chiar dacă nu putem schimba trecutul, fiecare trebuie să cunoască ororile prin care au trecut rudele, părinții și bunicii noștri și să nu permitem o astfel de repetare a istoriei.
„Azi comemorăm cea mai mare operațiune de deportare de pe meleagul nostru. Acum 75 de ani, în noaptea din 5 spre 6 iulie, copii mici, care încă nici nu știau a vorbi, femei însărcinate, dar și cei mai cumsecade membri pe care se țineau comunitățile noastre au fost numiți „dușmani ai poporului” și deportați de către regimul stalinist, în cadrul operațiunii „SUD” (IUG).
Peste 35 de mii de oameni au fost ridicați noaptea din casele lor și trimiși la mii de kilometri depărtare. În baza unor liste. Atât valora viața pentru un regim totalitar - un nume pe o listă.
Noi nu am ales să fim deportați. Nimeni nu ne-a întrebat. Nu am ales să fim înfometați, uciși, trimiși la război. Neamul nostru a sângerat în timp ce alții ne decideau soarta. Și chiar dacă nu putem schimba trecutul, avem datoria să-l cunoaștem. Să nu uităm niciodată ororile lui și să ne asigurăm că niciodată țara noastră nu va mai trece printr-o asemenea teroare. Pacea și libertatea de a ne trăi liniștit viața în casele noastre - este obiectivul nostru cel mai de preț, dar și datoria care trebuie să ne lege pe toți. Noi alegem pacea pentru toți copiii Moldovei”, a scris șefa statului pe pagina de facebook.



Astăzi se împlinesc 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări, din 5-6 iulie 1949. Din 1990, anual, pe 6 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


