Copiii din Republica Moldova sunt invitați să participe la o competiție de lectură lansată de președintele Maia Sandu cu ocazia Zilei Copilului. Cei care vor citi cele mai multe cărți până la 31 august și vor povesti ce i-a impresionat din lecturile lor, vor fi invitați la Președinție. Totodată, șefa statului i-a felicitat pe cei mici și le-a urat o vacanță plină de aventuri, joacă și amintiri frumoase.
„Ce poate fi mai frumos decât să vă opriți, măcar pentru 30 de minute pe zi, la umbra unui copac bătrân în ograda bunicilor, pe o bancă în parc sau pe malul Nistrului, deschizând o carte care să vă poarte într-o altă lume”, a transmis Maia Sandu, într-o postare pe facebook.
Șefa statului a mai menționat în postarea sa că lectura îi ajută pe copii să viseze, să descopere lucruri noi și să călătorească prin imaginație, iar timpul petrecut departe de ecrane contribuie la odihna ochilor și a minții.
În acest context, Maia Sandu i-a îndemnat pe elevi să citească cât mai multe cărți până la 31 august și să îi scrie la adresa citeste@prm.md câte cărți au citit și ce i-a impresionat cel mai mult din lecturile lor.
La sfârșitul verii, copiii care vor transforma lectura într-o adevărată „călătorie a imaginației” vor fi invitați la Președinție pentru a-și împărtăși impresiile și emoțiile acumulate pe parcursul vacanței.
Ziua Internațională a Copilului este marcată astăzi în Republica Moldova și în alte zeci de țări din lume. Celebrată anual pe 1 iunie, această zi este dedicată promovării drepturilor, protecției și bunăstării copiilor, fiind totodată un prilej de a atrage atenția asupra nevoilor și intereselor celor mici.


