Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj către salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI care aseară au plecat în misiune de pre-poziționare în Grecia.
„În Europa solidarității, țările se ajută reciproc. 40 de pompieri și salvatori din țara noastră vor participa la misiuni de localizare și stingere a incendiilor în Grecia, țară prietenă cu risc sporit de incendii pe timp de vară. Primii 20 au plecat astăzi și vor fi înlocuiți pe 1 august de alți 20 de salvatori.
Suntem mândri să punem umărul, alături de alte state europene, precum Franța, Italia, Polonia, România și Spania, la prevenirea dezastrelor naturale care au afectat în trecut mii de oameni. Le urăm salvatorilor noștri o misiune sigură și îi așteptăm să se întoarcă acasă cu bine”, a spus Maia Sandu.
Este pentru a treia oară când pompierii moldoveni pleacă în Grecia, într-o astfel de misiune. În 2021, 25 de pompieri au fost detașați pe insula Evia, care a fost practic mistuită de flăcări.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


