Mai multe mamici si femei insarcinate au protestat astazi din nou. Acestea s-au adunat langa monumentul lui Stefan cel Mare, insa nu au scandat. Cu placate in mana ele si-au exprimat nemultumirea fata de noile reglementari privind indemnizatia pentru cresterea copilului,care urmeaza sa intre in vigoare incepand de maine.
Femeile sunt nemultumite de faptul ca vor trebui sa-si ridice indemnizatia doar dupa cateva luni de la depunerea cererii, de la Casa nationala de asigurari sociale si nu de la contabilitatea institutiei, cum a fost pana acum.
De asemenea, mamicile somere vor trebui sa aleaga intre ajutorul de somaj si indemnizatia de maternitate. Asta le nemultumeste, intrucat chiar si adunate, sumele nu depasesc salariul minim pe economie.
Mamicile spun ca din cele 13 modificari legislative asupra carora au convenit cu Ministerul Muncii, autoritatile au acceptat doar trei. Ministerul Muncii spune ca a trimis Parlamentului spre adoptare tot ce a negociat cu grupul de manifestanti.

