Un manager de vânzări din cadrul unei companii de construcții din capitală a fost reținut într-un dosar de fals de acte publice. Acesta împreună cu alți membri ai companiei, dar și angajați ai Inspectoratului pentru Supraveghere Tehnică ar fi falsificat două acte pentru a înregistra ilegal un bloc de locuit din Chișinău. Ofițerii CNA și procurorii au descins în această dimineață cu percheziții la mai multe adrese. 

Descinderile s-au făcut acasă la persoana reținută, dar și în biroul directorului companiei. 

Ina VOLOSCIUC, OFIȚER DE PRESĂ, CNA:  „S-a stabilit că reprezentanți și factorii de decizie din cadrul companiei de construcții, în comun cu angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, ar fi confecționat și falsificat actul de inspectare și actul de recepție finală a unui imobil, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, fără a fi efectuată procedura legală de verificare la fața locului.”

Ulterior, cu aceste acte a fost depusă o cerere la Oficiul Cadastral pentru a înregistra bunul imobil și a putea fi dat în exploatare. Cererea însă a fost respinsă pe motivul neautenticității actelor atașate.

Solicitați pentru o reacție, reprezentanții companiei au negat acuzațiile.

Am sunat și la Inspectoratul pentru Supraveghere Tehnică pentru a afla detalii despre angajații care ar fi ajutat compania să falsifice actele. Responsabilii de acolo ne-au spus însă că aceștia nu mai activează după restructurarea instituției. Centrul Național Anticorupție anunță că percheziții în dosar au fost făcute și acum două săptămâni la sediul companiei și la domiciliile altor persoane implicate, însă fără a oferi alte detalii.

Citeste si : Percheziții la o companie de construcții din Chișinău. CNA vine cu detalii

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.