Dupa ce a luptat 12 ani cu hepatita virala, a avut de infruntat un diagnostic crund, ciroza hepatica in stadiu terminal. Medicii ii mai dadeau doi ani de viata, iar solutia era un transplant de ficat. Este povestea lui Constantin Stratan care a primit o noua sansa, datorita fratelui sau mai mic care i-a devenit donator. Operatia a fost un succes, iar astazi, ambii sunt pe picioare si invata sa traiasca din nou.
Constantin STRATAN, PACIENT: Mi-au spus „Constantin, trezeste-te! Operatia a decurs foarte bine, sunteti bine! M-am simtit foarte fericit.”
In urma cu doua luni, Constantin Stratan a primit o noua sansa la viata. Barbatul are 40 de ani, este din Peresecina, Orhei si suferea de ciroza hepatica in stadiu terminal, dupa 12 ani de tratamente medicale.
Constantin STRATAN, PACIENT: „In ultimii ani s-a agravat, slabeam vazand cu ochii. Medicul curand mi-a zis ca sa ma pregatesc de transplant.”
Din fericire, Contantin a gasit repede un donator, care nu a ezitat niciun moment. E vorba de fratele sau mai mic.
Gheorghe STRATAN, DONATOR: „Bineinteles dintr-o parte vedeam aceste schimbari, chiar daca el nu le observa. Am mers inainte, am facut toate investigatiile, am stabilit data si eram deja pregatit psihologic. Pana in ultimul moment aveam dreptul sa ma razgandesc, dar nu, eram hotarat sa fac acest pas.”
A urmat o interventie complexa, care a durat in jur de 10 ore si la care a participat o echipa formata din 40 de specialisti, anesteziologi, gastroenterologi, hepatologi, chirurgi.
Adrian HOTINEANU, PROFESOR UNIVERSITAR, SEFUL ECHIPE TRANSPLANT HEPATIC: „ Ca si complexitate e una dintre cele mai complicate interventii chirugicale, e complicat chiar si emotional din partea echipei, caci sunt doua vieti. De obicei la maturi se ia partea dreapta a ficatului, se fac niste examinari stricte, ne asiguram ca nu sunt riscuri si transplantam. Donatorul vine sanatos, pleaca sanatos. Protocolul de investigatii este destul de strict, daca avem un mic procent de complicatii noi refuzam acest donator.”
Din fericire, interventia a fost un succes, iar la distanta de doua luni cei doi frati se simt bine si continua recuperarea.
Gheorghe STRATAN, DONATOR: „Cand am fost dusi in sala de terapie intensiva imi doream sa ma trezesc mai repede in salon. In a doua zi eram deja pe picioare, in asa interventii miscarea este foarte importanta. Desigur se simte si acum locul unde a avut loc operatia, se mai simte oboseala, dar in jumatate de an ar trebui sa treaca total.”
Constantin STRATAN, PACIENT: „Sunt schimbari spre bine, nu mai am grija sau gandul ca sunt bolnav. Ma simt perfect, sanatos. Sunt o echipa foarte bune de medici, nu m-am asteptat ca avem asa ceva in Moldova. Multi ma intrebau de ce nu am plecat peste hotare, se descurca si ai nostri foarte bine!”
Acum Contantin are mai multa speranta in ziua de maine si se bucura de viata alaturi de sotia sa si cei trei copii.
Constantin STRATAN, PACIENT: „Planuri, pai mi-am revenit si la lucru! Dorinta cea mai mare a fost asta sa fiu sanatos, altceva nu imi mai doresc nimic.”
Specialistii indeamna oamenii sa fie deschisi si sa doneze celor care au nevoie de transplant pentru a le fi salvata viata.
Spre deosebire de alte organe, capacitatea de regenerarea a ficatului este uimitoare. Acesta poate reveni la dimensiunile initiale prin producerea de celule hepatice care le inlocuiesc pe cele pierdute, chiar si dupa indepartarea a peste jumatate din volumul sau.

