Consiliul de Administrare a Asociatiei Forta Fermierilor a avut o intalnire cu presedintele tarii Maia Sandu. Reprezentantii sustin ca au venit cu o propunere catre sefa statului ca sa faca un apel catre partenerii externi pentru identificarea unui suport banesc sau in forma de motorina, care urmeaza sa fie acordat agricultorilor afectati in anul 2022.

„Am accentuat ca din toate propunerile noastre in vederea ameliorarii situatiei, inaintate inca in luna august mai multor autoritati, la moment nici una nu a fost realizata, chiar daca am avut mai multe promisiuni. La fel, am remarcat un dialog defectuos la nivel guvernamental cu reprezentantii fermierilor, la care foarte des suntem acuzati absolut nejustificat ca urmarim scopuri politice”, se arata in comunicatul Asociatiei. 

Totodata, agricultorii se arata nemultumiti ca ideea introducerii starii de urgenta in agricultura asa si nu a fost implementata.

„Consiliul a solicitat interventia presedintelui pentru urgentarea aprobarii legii privind programul de rambursare a TVA producatorilor agricoli, tinand cont ca procedura legislativa privind promovarea acestui proiect este in mare intarziere, fiind pierdute trei luni de recoltare”, spun fermierii. 

La sfarsitul lunii septembrie, reprezentantii Asociatiei Forta Fermierilor au spus ca au depus o declaratie prealabila, privind rezervarea Pietei Marii Adunari Nationale in luna noiembrie 2022 pentru a protesta cu tehnica agricola. Asta, pentru ca dupa protestul de avertizare al agricultorilor in mai multe raioane ale tarii, asa si nu a avut loc un dialog intre prim-ministru si agricultori.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.