Membrii trupei Bi-2, una dintre cele mai cunoscute din Rusia, au solicitat dobândirea cetățeniei Republicii Moldova. Dosarele lor au fost depuse astăzi și urmează să fie examinate. Se întâmplă după ce muzicienii au condamnat invazia Rusiei în Ucraina, iar solistul Igor Bortnik a fost declarat agent străin. Câțiva dintre membrii trupei sunt refugiați acum în Israel.

Mai mulți membri ai trupei Bi-2 și familiile lor au depus cereri pentru a obține cetățenia țăii noastre, a anunțat consilierul prezidențial Adrian Băluțel.

Adrian BĂLUȚEL, ȘEFUL CABINETULUI PREȘEDINTELUI: Dosarele lor urmează a fi examinate, iar în cazul unui răspuns pozitiv, le vom acorda cetățenia, în baza prevederilor acordării cetățeniei, în interesul Republicii Moldova. Noi ne-am deschis brațele pentru oamenii care fug de război și îi vom ajuta pe toți, care sunt asupriți pentru că promovează pacea.”

Membrii trupei Bi-2 au condamnat de mai multe ori atacul Rusiei împotriva Ucrainei și au criticat regimul de la Kremlin. Prin urmare, anul trecut, ministerul rus al justiției l-a declarat pe solistul Igor Bortnik drept agent străin. Membrii trupei dețin atât cetățenie rusă cât și israeliană iar acum sunt refugiați în Israel. Anul trecut, trupa Bi-2 a susținut un concert la Chișinău, în cadrul turneului său mondial.

Potrivit Agenției Servicii Publice, timp de doi ani, de când a început războiul în Ucraina și până în luna ianuarie curent, peste 13 mii de ruși au solicitat să le fie acordată cetățenia țării noastre.