Microbuze pline pana la refuz. Desi, asa se calatoreste in fiecare zi in capitala, mai ales in orele de varf, problema ramane nerezolvata de ani buni. Azi, agentii de patrulare si inspectorii ANTA au facut verificari la Autogara de Sud si au amendat soferii prinsi pe picior gresit.

Publicat:29.08.2019, 19:07

Acest sofer a fost tras pe dreapta, pentru ca transporta in microbuz mai multi oameni in picioare decat pe scaune. Cand a aflat ca va fi amendat, soferul s-a revoltat.

“In toate tarile e asa in orele de varf. Transportul public este plin si politia nu-i opreste. O sa contest in judecata.”

Si alti soferi au fost prinsi cu microbuzele pline pana la refuz. Dar, la fel, s-au aratat nemultumiti ca politia i-a oprit pentru asta. Ei spun ca doar dimineata si seara sunt multi calatori, iar pe parcursul zilei merg cu microbuzele aproape goale.

“Eu degeaba lucrez. Ma duc sa parchez masina la stapan in ograda ca asa nu-i posibil de lucrat. Saptamana trecuta m-au oprit si am achitat 700 de lei, acum iar.”

Indignati au fost si calatorii care intarziau la serviciu si care spun ca sunt gata sa mearga lipiti de geamuri doar sa incapain transport. 

Controalele au fost desfasurate in cadrul operatiunii “Autobuzul” si au fost verificati atat soferii de pe rutele interurbane, cat si cat si de pe cele municipale.

Gheorghe MARIAN, OFITER SUPERIOR INP:“Agentii de patrulare, in comun cu inspectorii ANTA au verificat starea tehnica a microbuzelor, ca sa corespunda normelor.” 

Operatiunea a inceput pe data de 12 august si va dura pana pe 6 septembrie, in diferite regiuni.  

Problema microbuzelor supraaglomerate e veche. Acum cateva zile, un pasager aflat intr-un microbus plin-ochi, a calatorit prin capitala iesit, pe jumatate, pe geamul acestuia. 

Desi exista un regulament care interzice acest lucru, in continuare numarul calatorilor care stau in picioare depaseste de cateva ori numarul celor de pe scaune. Soferii sunt amendati doar din cand in cand, iar problema ramaine nerezolvata.