Mihai Ghimpu sustine ca Anatol Salaru, Igor Dodon sau Vlad Plahotniuc ar sta in spatele retinerii lui Dorin Chirtoaca. Liderul PL sustine ca nepotul sau a fost arestat pentru ca guvernarea si-ar dori sa preia conducerea capitalei.


Imediat intr-o postare pe facebook, fostul coleg al liberalilor, Anatol Salaru a negat acuzatiile, precizand ca el nu are nicio putere de decizie in stat si ca nu este stapanul procuraturii, iar Mihai Ghimpu s-ar teme sa pronunte numele lui Vlad Plahotniuc. Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al presedintelui a spus ca de vina e doar Dorin Chirtoaca, care nu a facut nimic in cei zece ani, cat a fost la primarie. Democratii insa au refuzat sa comenteze.

Dorin Chirtoaca a fost retinut la sfarsitul lunii mai, fiind acuzat de trafic de influenta in dosarul parcarilor cu plata.