Militarii Armatei Naționale, detașați săptămâna trecută, în operația Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina și-au început misiunea.

Potrivit ministerului Apărării, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la baza ,,Camp Butmir’’ din Sarajevo, a avut loc inaugurarea participării militarilor moldoveni în teatrul de operații și a fost arborat Drapelul de Stat al Republicii Moldova.

„Primul contingent EUFOR ALTHEA al Armatei Naționale va activa în componența contingentului român, care timp de șase luni vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor precum și de patrulare în aria de responsabilitate”, anunță responsabilii.

Participarea militarilor moldoveni în misiunea EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în luna iulie 2024.

 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.