Controalele efectuate în ocoalele silvice continuă, având ca scop prevenirea și combaterea activităților ilegale legate de exploatarea masei lemnoase. Anunță Ministerul Mediului, după ce ieri doi angajați ai Întreprinderii pentru Silvicultură din Orhei au fost reținuți, fiind bănuiți că au vândut lemne ilegal.

Publicat:13.08.2024, 10:14

Potrivit Ministerului Mediului, noaptea trecută în satul Carbuna și în orașul Călărași au fost identificate două cazuri „furt de masă lemnoasă”.

Instituția precizează că în ambele cazuri sunt implicați lucrători din cadrul Întreprinderii Silvice Sil-Răzeni și Călărași. Aceste persoane vor fi suspendate din funcție, iar anchetele să stabilească măsurile necesare suplimentare.

Sesizarea a venit din partea cetățenilor care se implică în comunitate.

Fraudele au fost descoperite datorită sesizărilor primite din partea cetățenilor, demonstrând importanța implicării comunității. Încurajăm astfel de acțiuni din partea societății, deoarece pădurile sunt un bun comun și trebuie să le protejăm împreună.

„Reiterez, corupția și ilegalitățile în silvicultură nu vor fi tolerate. Pădurile sunt un bun comun și trebuie să le protejăm împreună”, a punctat ministrul.

Ieri, ofițerii CNA, în comun cu procurorii PCCOCS au descins cu percheziții la patru angajați ai Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei. Bănuiții, activând în funcții de conducere în cadrul întreprinderii, printre care și un fost director al acesteia, ar fi implementat o schemă infracțională, prin care obțineau venituri ilicite în proporții deosebit de mari. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 07940050