Ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Nicu Popescu, va participa la reuniunea ministrilor de Externe din cadrul Parteneriatului estic, care se va desfasura la Bruxelles pe 12 decembrie 2022.

La reuniunea ministeriala prezidata de inaltul reprezentant pentru afaceri externe si politica de securitate, Josep Borrell, vor participa ministrii Afacerilor Externe din statele membre ale Uniunii Europene si omologii lor din tarile Parteneriatului estic.

In cadrul programului la Bruxelles, seful diplomatiei Republicii Moldova va avea intrevederi cu comisarul UE Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinatate si extindere, Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European pentru Actiune Externa, Simon Mordue, consilier principal pe probleme de politica externa al presedintelui Consiliului European, Magdalena Grono, membru de cabinet al presedintelui Consiliului European, precum si alti oficiali de nivel inalt din Uniunea Europeana.

Discutiile din cadrul vizitei vor viza viitorul Parteneriatului estic, provocarile in materie de securitate si consecintele generate de razboiul Rusiei impotriva Ucrainei pentru intreaga regiune. Seful diplomatiei de la Chisinau va mai aborda cu interlocutori oportunitatile pentru modernizarea sectorului de aparare si securitate.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.