Ministrul Agriculturii, Vladim Bolea, s-a intalnit astazi cu omologul sau leton, Didzis Smits. Scopul dialogului a fost de a stabili prioritatile de colaborare si de identificare a potentialelor proiecte comune, precum si de preluare a bunelor practici in dezvoltarea comunitatilor locale.
Potrivit unei note informative emise de ministru, in cadrul intrevederii acesta l-a informat pe omologul sau despre situatia actuala din sectorul agricol autohton.
”Printre prioritati va fi dezvoltarea rurala si preluarea experientei Letoniei in domeniul pisciculturii, dar si cresterea prezentei vinurilor autohtone in retelele din Letonia. De asemenea, vrem sa invatam din experienta Republicii Letonia despre sinergizarea fondurilor si armonizarea legislatiei in domeniul agriculturii in procesul de integrare europeana”, a mentionat Bolea.
La randul sau, ministrul leton, Didzis Smits, a apreciat colaborarea si cooperarea in domeniul agricol si rural si si-a manifestat disponibilitatea de a sustine in continuare dezvoltarea sectorului agro - rural al Moldovei.
Ulterior, Bolea l-a felicitat pe Didzis Smits cu ocazia preluarii mandatului de ministru si i-a lansat invitatia de a vizita Republica Moldova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


