Menținerea stocurilor de gaze naturale, diversificarea surselor de aprovizionare și utilizarea combustibililor alternativi sunt câteva dintre măsurile prevăzute în Planul de pregătire pentru sezonul de încălzire 2024 - 2025, elaborat de ministerul Energiei și aprobat astăzi în cadrul ședinței Guvernului. De asemenea, documentul descrie două scenarii, menite să asigure securitatea energetică a Republicii Moldova în contextul riscurilor legate de întreruperea aprovizionării cu gaze naturale din partea „Gazprom” către regiunea transnistreană.

Victor PARLICOV, MINISTRUL ENERGIEI: „Sigur că sunt anumite scenarii care sunt mai simple și mai complicate, dar indiferent de ce se întâmplă noi suntem pregătiți pentru această iarnă.  Scenariul de bază de la care pornim noi este că indiferent pe unde, prin Ucraina sau prin Turcia, acele 5,7 milioane de metri cubi vor veni. Acesta este scenariul de bază. Dacă ele nu vin sigur că va trebui să intervenim și asta a fost sensul introducerii stării de alerte timpurie în august, când exact același risc a apărut.” 

Printre principalele acțiuni incluse în plan se numără reducerea voluntară a consumului de gaze naturale cu 15%, conform recomandărilor Uniunii Europene și promovarea utilizării combustibililor alternativi. 

De asemenea, vor fi asigurate stocuri de gaze naturale, păcură, cărbune și pregătite stocuri de combustibil alternativ de către consumatorii intreruptibili și fabricile de zahăr. Totodată, este promovată utilizarea biomasei și a altor surse de energie regenerabilă în agricultură și în alte sectoare, pentru a reduce dependența de combustibilii tradiționali. De asemenea, vor fi verificate generatoarele electrice din instituțiile publice și dotate acele instituții care nu dispun de echipamente adecvate. 

Ministerul Energiei a inclus în Plan două scenarii de comportament a concernului rus „Gazprom” după expirarea contractului de tranzit a gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, la 1 ianuarie 2025.

Unul dintre scenarii presupune că partea rusă va căuta rute alternative pentru alimentarea cu gaze a regiunii transnistrene, având în vedere obligațiile contractuale ale “Gazprom” față de “Moldovagaz”. În această situație, autoritățile din Republica Moldova nu vor obstrucționa livrarea.

În scenariul în care „Gazprom” va opri livrările de gaze naturale, autoritățile vor aplica treptat o serie de măsuri pentru a atenua impactul acestei decizii. Chiar și în cazul unei stopări totale a furnizării de gaze, Ministerul Energiei estimează că nu va exista un deficit de gaze pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului și că nu va fi necesară deconectarea consumatorilor întreruptibili. În caz de necesitate, SA „Energocom” va putea asigura furnizarea de gaze naturale pentru categoriile de consumatori protejați și vulnerabili din regiunea transnistreană prin intermediul SRL „Tiraspoltransgaz”, în schimbul unei plăți corespunzătoare costurilor de achiziție. Deși infrastructura actuală de transport a gazelor permite acoperirea necesarului de consum pentru întreaga țară, există riscul ca pe malul stâng consumatorii să nu își poată permite achiziționarea gazelor la prețurile de piață, aspect semnalat în planul elaborat.

Pentru a asigura aprovizionarea cu energie electrică în scenariul în care livrările de gaze ar fi întrerupte, Planul prevede majorarea importurilor de energie din România și alte țări ale Uniunii Europene. 

Comisia guvernamentală creată de Ministerul Energiei va monitoriza constant implementarea măsurilor și va interveni rapid în caz de criză. Aceasta va colabora cu toți actorii relevanți din sectorul energetic pentru a asigura continuitatea furnizării de energie și gaze naturale pe ambele maluri ale Nistrului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508