Ministrul Finanatelor, Dumitru Budianschi, a anuntat ca in anul viitor bugetarii vor avea o majorare fixa a salariului cu 1.300 de lei, ceea ce va permite protejarea angajatilor cu salarii mai mici. Pensiile insa vor fi indexate doar cu, 14,1% ministrul Finantelor spune ca nu exista fonduri suficiente decat pentru o creste cu 14%. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni de la Realitatea. 

„Prin politica salariala de anul viitor s-a decis sa se mearga pe o majorare a tuturor salariilor cu aceeasi suma fixa, cu 1300 de lei.  Aceasta masura a fost acceptata in asa forma pentru a-i proteja pe acei angajatii care au salarii mici. Daca majoram salariile in baza valorii de referinta, atunci desigur era invers, acele persoane care au salarii 4.000 de lei sau mai putin, cresterea ar fi fost infima practic. Iar pentru cei care au salarii mari, proportional si majorarea era sa fie mai mare. De aceea acuma s-a venit cu aceasta solutia de a acorda aceasta crestere tuturor in aceeasi suma fixa. Asta inseamna ca acei care au 5000 de lei vor avea 6.300 de lei, adica o crestere de 20%, iar pentru cei care au peste 10.000 de lei, asta ar insemna o crestere de 10-13%”, a spus Budianschi. 

Totodata, ministrul Finantelor a mentionat ca in 2023 pensiile vor fi indexate cu 14,1%, dar nu 30% cum ar fi necesar potrivit legislatiei. Astfel ca indexarea pensiilor pentru anul 2023 are loc la valoarea inflatiei inregistrata la finalul anului 2022. Totusi, Budianschi spune ca pe parcursul anului daca va fi posibil se va reveni la acest subiect. 

„Nu este posibila. Noi vom veni cu o indexare de 14,1%. Ulterior, pe parcursul anului, in functie de evolutia veniturilor, probabil, daca va fi posibil se va reveni la acest subiect. Dar trebuie sa tinem cont de faptul ca indexarea din 2022 pe pensie si platile unice oferite au asigurat valoarea pensii, nu excelent, dar au fost totusi foarte aproape de pierderile cauzate de inflatie. Estimam ca veniturile bugetului asigurarilor sociale vor creste cu 14%, n-avem de unde indexa pensiile cu o valoare mai mare”, a mentionat Dumitru Budianschi. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.