Ministrul Justitiei, Veronica Mihailov-Moraru indeamna judecatorii, dar si reprezentantii societatii civile sa se inscrie in concursul pentru suplinirea functiilor de membru in componenta Colegiului pentru selectia si evaluarea judecatorilor din cadrul CSM. Despre asta a anuntat ministrul intr-un mesaj pe pagina sa de Facebook. 

Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTITIEI: „Candidatii vor fi supusi evaluarii integritatii de catre Comisia independenta de evaluare a integritatii candidatilor la functia de membru in organele de autoadministrare ale judecatorilor si procurorilor (Comisia pre-vetting). Pentru ca este primordial ca sa avem in aceste functii oameni profesionisti, integri si corecti, deoarece ei vor fi cei care vor evalua, ulterior, performantele tuturor magistratilor si vor contribui la imbunatatirea actului de justitie.”

Totodata, ministrul a precizat ca reforma sistemului de justitie este o solicitare a cetatenilor, nu doar o necesitate pentru a adera la Uniunea Europeana. 

Veronica MIHAILOV-MORARU, MINISTRUL JUSTITIEI: Cum am spus si anterior, reforma sistemului de justitie din temelie nu este doar o necesitate in contextul proiectului de tara de aderare la Uniunea Europeana sau o prioritate a Ministerului Justitiei, este o solicitare a tuturor cetatenilor, care isi doresc sa fim parte a comunitatii europene, unde valorile si drepturile omului sunt respectate, unde justitia face dreptate.”

Termenul de depunere a dosarelor este 10 august.

In conformitate cu art.2 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 26 din 10 martie 2022 privind unele masuri aferente selectarii candidatilor la functia de membru in organele de autoadministrare ale judecatorilor si procurorilor, candidatii la functia de membru al Colegiului pentru selectia si evaluarea judecatorilor sunt supusi evaluarii integritatii de Comisia independenta de evaluare a integritatii candidatilor la functia de membru in organele de autoadministrare ale judecatorilor si procurorilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.