Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov avertizeaza ca orice amenintare la adresa securitatii trupelor ruse din Transnistria va fi considerata de Moscova un atac direct asupra Rusiei. In paralel, liderul autoproclamat de la Tiraspol a declarat astazi ca daca razboiul din Ucraina va ajunge in Transnistria, va fi afectat si Chisinaul. Ministerul de externe l-a convocat astazi pe ambasadorul rus in Republica Moldova pentru explicatii.

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: ”In ceea ce priveste interesele noastre in Transnistria, acolo se afla pacificatorii nostri. Acolo se afla grupul nostru de militari, care pazeste cele mai mari depozite din Europa, in Cobasna. Toti trebuie sa inteleaga ca orice actiune impotriva securitatii militarilor nostri va fi considerata ca un atac asupra Federatiei Ruse.” 

Lavrov s-a aratat deranjat de apropierea garnitelor NATO de tara noastra, precizand ca si-a avertizat colegii din Occident ca este inacceptabil ca Moldova, la fel ca Ucraina, sa fie atrasa in jocuri de razboi.

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: ”Acelasi ideal de democratie atotpermisiva se incearca astazi sa faca si din actualii lideri ai Republicii Moldova. Din pacate vedem cat de maleabila este conducerea Chisinaului la astfel de jocuri din partea Occidentului.” 

Dupa declaratiile lui Serghei Lavrov, ambasadorul Federatiei Ruse la Chisinau a fost convocat astazi la Ministerul de Externe.

Daniel VODA, PURTATORUL DE CUVANT AL MAEIE: “Chisinaul, la fel ca intotdeauna, reitereaza atasamentul pentru metodele pasnice, diplomatice si bazate pe dialog atat pentru reintegrarea tarii cat si in dialogul cu Federatia Rusa privind retragerea trupelor ruse stationate ilegal pe teritoriul tarii noastre. Oricare alte speculatii le consideram neintemeiate.”

Amenintarile ministrului rus de externe vin dupa ce aseara, in timpul unor discutii cu jurnalistii rusi, Lavrov spunea ca Moscova insista ca drepturile cetatenilor rusi din Moldova sa fie respectate. 

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: “Vom face totul pentru ca interesele populatiei ruse din Moldova sa nu aiba de suferit. Sa nu uitam ca pe langa Transnistria, in Moldova mai exista si Gagauzia, care la fel pretinde la un statut special, are deja elemente de statut special. Cred ca autoritatile de la Chisinau vor proceda corect daca vor renunta jocurile geo-politice cu Occidentul si se vor gandi la oameni.”

Ministrul rus de Externe a mai declarat ca autoritatile de la Chisinau ar evita un dialog cu Tiraspolul si cu Moscova, acuzatii negate de autoritatile de la noi. 

BIROUL POLITICI DE REINTEGRARE: “Biroul acorda tot suportul si expertiza necesara in vederea mentinerii unei interactiuni active si constructive in formatele de dialog existente dintre Chisinau si Tiraspol. Modul de rezolvare a conflictului transnistrean a ramas neschimbat si vizeaza promovarea exclusiv pe cai pasnice si politice a conflictului, cu identificarea unei solutii durabile si atotcuprinzatoare”, se arata in comentariul Biroului politici de reintegrare. 

Autoritatile de la noi mai spun ca drepturile si libertatile vorbitorilor de limba rusa de pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt incalcate, asa cum afirma partea rusa. Intre timp, in cadrul unei conferinte de presa de astazi, liderul autoproclamat de Tiraspol, Vadim Krasnoselski a dat asigurari ca in cazul in care luptele din Ucraina se vor extinde pana la Tiraspol, va fi afectat si malul drept al Nistrului.

Vadim KRASNOSELSKI, LIDERUL AUTOPROCLAMAT DE LA TIRASPOL: ”Daca, nu da Doamne, focul razboiului trece in Transnistria, va trece suta la suta si in Republica Moldova. Vor interveni aliatii Moldovei, pe de o parte, Federatia Rusa cu misiunea de pacificare pe de alta parte, cetateni rusi si tot asa. Ar putea fi o confruntare dintre Rusia si NATO aici, pe teritoriul Transnistriei, pe teritoriul Moldovei." 

Autoritatile de la Chisinau nu au comentat deocamdata declaratiile lui Krasnoselki.