După ce Uniunea Europeană a propus un pachet de asistență de urgență în valoare de 30 de milioane de euro, ca un prim pas pentru a sprijini Republica Moldova în soluționarea crizei energetice grave provocate de Gazprom, Siegfried Mureșan, membru al Parlamentului European a venit cu precizări legate de acesta, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta a mai menționat de încă un pachet, care ar urma să contribuie lala independența energetică a Republicii Moldova.
„Ajutăm Republica Moldova să treacă peste criza energetică declanșată de Federația Rusă Pachetul de sprijin al Uniunii Europene în sectorul energetic, anunțat astăzi de prim-ministrul Dorin Recean, este un ajutor în special pentru oamenii din Republica Moldova. Este un ajutor pentru toți cetățenii din Moldova care au, din nou, de suferit din cauza șantajului Federației Ruse care a decis să stopeze livrările de gaz”, a scris acesta.
Totodată acesta a clarificat ce cuprinde acest pachet de ajutor, și anume:
- Un ajutor nerambursabil în valoare de 30 de milioane de euro, care să asigure intervenția de urgență în domeniul energetic pentru perioada 1 - 10 februarie;
- Un program de reziliență energetică pentru următorii 2 ani care să ajute Republica Moldova să scape de dependența energetică de Federația Rusă și să ofere oamenilor energie la prețuri decente.
- Uniunea Europeană poate fi sigură și stabilă doar dacă și Republica Moldova este sigură, stabilă și independentă energetic. De aceea, obiectivul Uniunii Europene este să ajute Republica Moldova să scape de dependența energetică de Rusia.
„Astfel, pe lângă Pachetul de sprijin energetic anunțat astăzi de prim-ministrul Recean, dorim să adoptăm cât mai repede și Pachetul de Creștere de 1,8 miliarde de euro pentru Moldova pe care eu îl negociez în numele Parlamentului European. Unul dintre obiectivele pachetului va fi să susțină investiții și reforme care să contribuie la independența energetică a țării,” a mai menționat Mureșean.
De asemenea, acesta a spus că toate aceste forme de sprijin din partea Uniunii Europene, adoptate rapid, arată că Rusia nu poate șantaja cât poate UE ajuta Republica Moldova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


